Noutăți

Sănătos de mic, un proiect pentru generația de mâine

SDM LOGOTotul a pornit de la o idee și o discuție cu două studente la medicină dornice să contribuie la educarea școlarilor despre alimentația echilibrată și corectă. Pas cu pas, ideea a crescut într-un proiect și a primit un nume, Sănătos de mic.

Cu susținerea Danone și a Universității Titu Maiorescu, unde Anca Cluceru și Andreea Corina Petrov studiază, s-au găsit traducerile potrivite și pe înțelesul copiilor pentru noțiuni care pot părea complicate, așa cum sunt nutrienți, proteine, glucide sau lipide, transformate în personaje de benzi desenate. S-a alăturat astfel proiectului și Claudia Ilea, masterandă la Universitatea Națională de Arte Plastice București, care a transpus în imagini povestea digestiei și a nutrienților.

Pe baza cărții cu benzi desenate, cele două studente organizează prezentări în școli și vorbesc copiilor despre cum alimentele îi ajută să crească sănătos. Una dintre prezentările din această toamnă a avut loc pentru copiii din comunitatea ProVita, într-o frumoasă zi de sâmbătă. Anca și Andreea ne-au îmărtășit cum s-au simțit: ,,Ar trebui măcar un minut fiecare dintre noi să ne oprim și să ne uităm la ce este în jurul nostru. Uitându-ne în ochii copiilor de la Valea Screzii, am simțit că ne reîntoarcem în toate etapele copilăriei și că ni se face dor de imensa nevoie de mirare pe care o ofera aceasta. Cand am inceput prezentarea proiectului “Sănătos de mic” s-au dechis porțile jocului cu personajele din poveste, prietenii nostrii nutrientii. Prin poveste și joacă copiii au înțeles din ce sunt alcătuite alimentele și ce înseamnă o alimentație echilibrată. Când ai copilărie, adormi cu o poveste. Copiii de la Valea Screzii au adormit cu povestea noastră despre o alimentație sănătoasă. Ne dorim ca pe viitor să ajungem la cât mai mulți copii care să adoarmă seara cu povestea noastră.

studente

Danone s-a implicat în susținerea proiectului Sănătos de mic pentru a încuraja inițiativa noii generații de a transforma lumea în care trăim într-una mai bună. Apoi, proiectul se potrivește foarte bine cu misiunea companiei de a aduce sănătate prin alimentație pentru un număr cât mai mare de oameni și cu campania educațională 1 iaurt pe zi, sănătatea ți-o menții pe care Danone o derulează din 2013.

Ce părere ai?

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

*