Noutăți

Puștii lui Hagi joacă pentru România la Mondialul Danone din Brazilia

Academia Hagi - Cupa DanoneAcademia Hagi a plecat în această dimineață spre Brazilia, acolo unde peste 3 zile se va da startul Cupei Națiunilor Danone, cea mai importantă competiție internațională de fotbal la categoria “sub 12 ani”. Ca în fiecare an, România iși trimite la faza finală câștigătoarea Cupei Hagi Danone. De această dată, marea provocare vine pentru micii fotbaliști de la Academia Hagi; 12 copii – minune ai fotbalului nostru visează să scrie istorie pe Arena Corinthians din Sao Paulo.

Dupa succesul din mai, când a caștigat turneul final de la Constanța fără să primească vreun gol, echipa “Academiei” va juca la Sao Paulo, între 14 și 16 noiembrie, pentru trofeul suprem Danone Nations Cup, alături de alte 31 de țări. Este cea de-a 15-a ediție a Danone Nations Cup.

Puștii antrenați de Constantin Falina au fost repartizați în Grupa A și vor juca vineri, 14 noiembrie, împotriva Tunisiei, Irlandei și Germaniei. Indiferent de rezultatele din grupe, fiecare dintre cele 32 de echipe participante va juca 7 meciuri la Danone Nations Cup: dupa cele 3 meciuri din prima zi, echipele vor intra sâmbătă în faza următoare a competiției, unde vor juca alte 3 meciuri, iar duminică, toate delegațiile se muta pe Arena Corinthians, locul marii finale si al tuturor celorlalte meciuri de clasament.

Imaginea competiției este fostul mare fotbalist francez Zinedine Zidane, iar în Sao Paulo copiii vor avea șansa să-l cunoască pe campionul mondial Cafu, ambasador al Braziliei și al turneului. Zidane și Cafu nu sunt singurele staruri implicate în turneul final Danone: Michael Ballack, David Trezeguet sau Vicente del Bosque sunt și ei printre reprezentanții tărilor participante. În România, ambasadorul competiției este Gheorghe Hagi.

Danone Nations Cup este susținută de FIFA și organizată de grupul Danone încă din anul 2000. De atunci, stadioane celebre ca Bernabeu, Wembley sau Parc des Princes au fost gazdele celor mai talentați tineri fotbaliști ai planetei. Încurajați de sloganul „Crede în visul tău!”, mulți copii care au jucat aici au ajuns vedete în fotbalul mare: Giovani Dos Santos, Phil Jones sau Alexandre Lacazette sunt doar câțiva dintre super-jucătorii lansați de Cupa Națiunilor Danone. Acum a venit rândul unor nume ca Alexi Pitu, Darius Grosu, Radu Pocol sau Louis Munteanu să strălucească.

Ideea de a le oferi copiilor din întreaga lumea șansa să creadă în visurile lor este ceea ce face ca Danone Nations Cup să crească de la an la an.

Să visezi înseamnă să privești cu ambiție spre viitor; asta te poate ajuta pe parcursul întregii vieți”, a spus Franck Riboud, CEO la Grupul Danone.

  1. Pingback: Fotbaliștii români juniori, succes la Cupa Mondială din Brazilia » Danone

Ce părere ai?

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

*