Micii fotbaliști mănâncă cel puțin un iaurt pe zi

București, 21 octombrie 2015: 90% dintre copiii care practică fotbal mănâncă cel puțin 1 iaurt pe zi, conform unui sondaj realizat de Danone în rândul celor 144 de jucători de la Cupa Hagi Danone.

În ceea ce privește obiceiurile de consum, răspunsurile micilor fotbaliști arată că iaurtul este un aliment prezent în diverse ocazii pe masa lor: 61% dintre aceștia consumă iaurtul la micul dejun, 53% îl preferă ca gustare între mese iar 46% îl mănâncă la prânz. În materie de gusturi și preferințe, 66% dintre copiii respondenți aleg iaurtul cu fructe.

Copiii au dovedit și o înțelegere corectă a principiilor de alimentație sănătoasă: 96% dintre cei intervievați știu că iaurtul este o sursă importantă de calciu, iar 50% dintre ei cunosc rolul său de a contribui la o bună digestie.

 „Începând din acest an am lansat – ca parte din Cupa Hagi Danone – Academia de nutriție, un program menit să învețe copiii, prin joc și experiențe, despre principiile alimentației echilibrate și nutrienții de care avem nevoie pentru a ne hrăni bine și a furniza energie corpului. Academia de Nutriție devine astfel al treilea pilon important al competiției, lângă cel aspirațional – care îndeamnă copiii să viseze la mai mult – și cel de sport – care vine cu valori sănătoase și încurajarea de a face mișcare. Formarea unor deprinderi sănătoase de viaţă şi alimentaţie se realizează în copilărie și ne bucurăm că astfel contribuim la pregătirea unor viitori oameni mari care vor avea un trup sănătos și o atitudine de învingători în viață.”  a declarat Cristina Popescu, Director Comunicare Danone.
Cupa Hagi Danone

Sondajul a fost realizat pe baza unui chestionar aplicat în rândul celor 144 de jucători de fotbal de la finala Cupei Hagi Danone – copii cu vârste între 10 și 12 ani, din toată țara. Cele 12 echipe participante la Turneul Final al Cupei Danone au luat parte la Academia de nutriție oferită de Danone și de consultantul în nutriție Cristian Mărgărit. Prin intermediul acesteia copiii au învățat, într-un mod distractiv, despre importanța alimentației pentru un sportiv de performanță. De exemplu, micii sportivi au înţeles că un copil nu este un mini-adult, el are în continuare nevoi specifice de hrană pentru creşterea şi dezvoltarea normală a sistemului osos. De la naştere la maturitate, acumularea de calciu în sistemul osos (fenomen cunoscut ca “mineralizare”) este de două ori mai rapidă decât creşterea în greutate a copilului, de aceea e nevoie de “investiţii” de calciu şi vitamina D.Cupa Hagi Danone_3

Având peste 30.000 de participanţi la activ, Cupa Hagi Danone este o competiție sportivă care sprijină copiii atrași de fotbal să facă un prim-pas spre construirea unei cariere bazate pe performanță și profesionalism. Echipa câștigătoare a etapei locale a competiției, Academia Hagi Danone, are șansa de a reprezenta România la finala Danone Nations Cup (cel mai important turneu de fobal pentru copii, inițiat de Danone și susținut de FIFA), care se va juca în Marrakech, Maroc, între 21 și 26 octombrie.

Aflați mai multe despre Cupa Hagi Danone și Danone Nations Cup pe:

Web: www.cupahagidanone.ro, www.danonenationscup.com

Facebook:www.facebook.com/cupahagidanone, www.facebook.com/danonenationscup

Danone România

Danone România este lider de piață pe segmentul iaurturi. Compania are în portofoliu peste 90 de sortimente, realizate în majoritate în fabrica din București, cu lapte proaspăt colectat de la fermierii români. Fabrica Danone din București a produs local primele iaurturi în 1999, iar în prezent 1 din 2 iaurturi consumate în România poartă marca Danone.

Compania Danone România face parte din Grupul Danone, prezent în 140 de ţări, deţinând locul 1 în lume în fabricaţia de produse lactate proaspete şi locul 2 în lume în domeniul apelor minerale îmbuteliate şi alimentaţiei pentru bebeluşi. Grupul DANONE a înregistrat în 2014 vânzări de peste 20 miliarde EURO.

Danone a facut primul pas pe piață în Barcelona încă din 1919, când Isaac Carasso a început să vândă primele iaurturi în farmacii, ca leac pentru infecțiile intestinale, care afectau în special copiii.  Astăzi, divizia de lactate este puternic dedicată misiunii companiei de a aduce sănătate prin alimente unui număr cât mai mare de oameni și pune pe piață o gamă variată de produse lactate proaspete, gustoase și nutritive.

An de an, Cupa Hagi Danone a oferit șansa unei experiențe unice bazate pe sport, valori și emoție. Mii de copii au crezut în visul lor și au trăit o experiență de viață de neuitat, in care au experimentat ce inseamna apartenență, deschidere, valori umane și entuziasm. Peste 30.000 de copiii au trait experienta competiției în România în ultimii cinci ani. Competiţia este organizată în parteneriat de către Danone România și Fundația Gheorghe Hagi, în colaborare cu Ministerul Educației şi Cercetării Științifice. Marea câștigătoare a Cupei Hagi Danone reprezintă România în fiecare an la turneul final al celei mai importante competiții mondiale de fotbal pentru copii sub 12 ani, Danone Nations Cup. Puștii români joacă alături de reprezentantele altor 31 de țări pe cele mai vestite stadioane din lume: Wembley, Stade de France, Santiago Bernabeu.